Conferința Non-monogamii și intimități contemporane – Lisabona, 25-27 septembrie

Proaspăt revenită pe plaiuri central-est europene (încă în tranzit spre România) de la conferința despre Non-monogamii și intimități contemporane în Lisabona (25-27 septembrie, programul conferinței aici), mă grăbesc să aștern impresii generale și specifice ce cred că merită comunicate în română. Am apreciat efortul considerabil al organizatorilor – Daniel Cardoso, cercetător și activist în Portugalia, împreună cu echipa lui, a făcut o muncă grozavă în a aduna la un loc cercetători, activiști, terapeuți/ consilieri, artiști și performeri din sfera LGBT+QA și a relațiilor deschise. Entuziasmul, elanul oferit de vizibilitatea și recunoașterea reciprocă, potențialul pentru networking și colaborări s-a simțit din plin pe parcursul celor trei zile.

nonmonogamy conference logo

În mod special, mi-a plăcut keynote-ul oferit de Meg John Barker, care propune o regândire a relațiilor și intimității contemporane care să depășească dihotomia generalizatoare relații închise/ deschise, monogamie/ non-monogamie în condițiile în care liniile nu pot fi net trasate sau, în condițiile în care unele forme de non-monogamie sunt mult mai restrictive decât unele forme de monogamie; în schimb, ei (pentru o privire sumară asupra pronumelor de gen neutre, aruncă un ochi aici) reflectă asupra ideii de deschidere a relațiilor, pe următoarele axe:

1) Intimitate emoțională și sex; relațiile se pot găsi pe un continuum între polurile complet deschise/ complet închise. Un alt mod de a le vizualiza este plasarea lor pe două axe, una monoamorie/ poliamorie, cealaltă monosex/ polisex (de exemplu, o relație poate fi monoamoroasă/polisexuală, exemplu tipic fiind cuplul ca relație centrală, în care cei doi au doar relații sexuale casual pe lângă, fără implicare emoțională).

2) Contractul relațional; putem distinge între modele ierarhice (parteneri primari/ secundari) sau egalitare.

3) Auto-dezvăluire; relațiile se pot afla oriunde pe linia dintre ”nu întreba, nu-mi spune/ don’t ask, don’t tell” la ”spune-mi totul”.

4) Gradul de îmbinare a vieții partenerilor (entwine-ness), de la modelul ”escalatorului relațional” (relationship escalator) la modelul solo-poliamoros, în care partenerii preferă un grad ridicat de autonomie (de exemplu, a nu locui împreună, completă separare financiară).

În locul accepțiunii restrictive a termenilor ”deschis”, ”închis”, Meg John propune să observăm felul în care oamenii își configurează relațiile, cât de liberi sau constrânși/restricționați se simt în relațiile lor și la cât de deschiși sunt spre a fi vulnerabili în relațiile lor. Meg John mai atrage atenția asupra pericolului de a dezvolta un poly-normativism (așa cum există un mono-normativism – presiunea societății spre un singur mod ”normal” de a avea relații – acela heterosexual, monogam, pe termen lung, există tendința de a căuta poly-Graal-ul, modul ideal de a avea relații poliamoroase.

Apoi, ideea de cetățenie sexuală și relațională a fost în centrul a multor prezentări pe parcursul conferinței, cum ar fi cea a Lisei Poole, care a vorbit despre agendele politice ale persoanelor poliamoroase (modelate după exemplul luptei de recunoaștere a mișcării LGBT+QA), opunând-o modelului neoliberal care a adus o privatizare excesivă a vieții cotidiene (Yasmin Nair, 2015), o dată cu impunerea ideii de cetățean ”normal” sau ”bun” (alb, cis-bărbat, heterosexual, monogam). Cetățeanul queer implică o idee radicală de cetățenie sexuală și relațională, centrală politicilor poly.

Ideea de cetățenie relațională a fost vehiculată și de Ana Cristina Santos (Universitatea din Coimbra), coordonatoarea proiectului Intimate. Citizenship, Care and Choice: The Micropolitics of Intimacy in Southern Europe, finanțat de European Research Council, culegerea datelor desfășurându-se în Spania (Madrid), Portugalia (Lisabona) și Italia (Roma) după o metodologie calitativă (metoda biografiei narative interpretative – BNIM). Au urmat prezentările cercetătorilor din cele trei țări implicate. În cadrul panelului Intimate, Beatrice Gusmano a vorbit despre deconstrucția iubirii monogame și non-monogamie consensuală în discursul activiștilor din Italia.

20150927_120617 20150927_120838 20150927_120843 20150927_121002 20150927_121147 20150927_121302

Bea a discutat și despre climatul cultural din Italia care, prin trăsături ca importanța familiei extinse, cultură a anarhiei politice îmbinate cu tradiționalismul religiei catolice, toleranța față de infidelitate dar și față de gelozie percepută ca indicator al iubirii romantico-sexuale, oferă un peisaj diferit față de cel al relațiilor poliamoroase din vestul Europei. Atenția comunității din Italia se îndreaptă și spre recunoașterea unor drepturi și cereri, cum ar fi cel la vizibilitate, recunoașterea partenerilor multipli, protecție parentală dincolo de familia tradițională și ajutoare sociale, într-un model radical al non-monogamiei consensuale, opusă modelului neoliberal al cuplului obligatoriu, normativ, teleologic și privilegiat.

Deconstrucția modelului monogam propusă de non-monogamia consensuală are în centru redefinirea ierarhiilor relaționale și de intimitate (în termeni practici, a ceea ce înseamnă parteneri, iubiți, prieteni, camarazi etc.), redefinirea identității prin reflectarea asupra aspectelor de gen și orientare sexuală, și redefinirea ajutorului/grijii socioeconomice prin distribuirea resurselor în rețele de intimitate extinse, care pot oferi soluții la criza economică și reducerea dependenței de stat.