Jurnal de vară 2015 – FânFest, Roșia Montană, dar nu despre proteste și rezistență…

…ci despre anarhie relațională și suflete pereche. Alții mai pasionați, mai informați și mai implicați au scris și scriu suficient despre subiectul Roșia Montană. Deși am apreciat inițiativele propuse ca alternative la exploatarea cu cianuri (de exemplu turismul în tururi tematice, am mers în Turul Cianurii, organizat de cei de la Vizitați Roșia Montană), am participat la ateliere culinare (a se citi, doamnele erau cu gătitul, noi cu mâncatul), am asistat la reprezentații de teatru – am fost interesată mai puțin de discuții despre ce sau cine e nasol și cum, sau cât de greu le este localnicilor. Explicația: sunt într-o perioadă în care  încerc să merg în direcția lucrurilor care curg, in-flow, care mă fac să mă simt bine, mai degrabă decât a mă opune lucrurilor care nu îmi plac. În mod firesc, prefer să mă plasez în contexte în care oamenii se îndreaptă în direcția lucrurilor care funcționează pentru ei (focalizare pozitivă), decât în contexte în care oamenii rezistă, se opun lucrurilor neplăcute, disfuncționale (focalizare negativă). The path of least resistanceîn acord cu felul în care funcționează universul bazat pe legea atracției. Dar am mers la Fân Fest 2015 pentru că nu am fost niciodată, am vrut să văd care e feeling-ulm-am nimerit să fiu în țară și pentru că unde stau acum nu am gaz, așa că dacă tot e să mă spal cu apă rece, mai bine să o fac între copaci în natură decât între betoanele încinse ale Clujului.

Așa că mi-am luat cortul, sacul de dormit și izolirul, mi-am găsit un loc într-o mașină din Cluj joi dimineața și m-am instalat singură în ograda unui localnic care oferea cazare. Apoi am început să atrag lucruri – eu fiind în această perioadă focusată pe atragerea de noi parteneri (într-un sens larg, anarho-relațional, nu neapărat parteneri romantici-sexuali). Prima seară mi l-a adus pe H., austriacul cu buze de francez, a doua seară pe D. și M., prin care am redescoperit cum e să atrag în mod voluntar persoane cu care vreau să interacționez, un pic de ego-boost nu strică. Sâmbătă dimineața l-am găsit pe….să-i zicem Dimitri (24 de ani, să fiu consistentă în alegerile mele), că tot arată ca un practicant de lupte libere slash tânăr Boevik (luptător) din mafia rusă. Sau mai bine zis, m-a descoperit el pe mine, că el și-a amintit că m-a remarcat la întâlnirea de la Casa de Cultură Permanentă, la povestea lui Victor Perdevară, care călătorește prin Europa fără bani. Câteva ore mai târziu am descoperit că ne-am cazat în aceeași curte și am hotărât să mergem să facem baie în tăul din apropiere. Am înotat, ne-a prins ploaia în apă, m-a luat în brațe – ce bine a fost să-mi lipesc sânii de pieptul lui – ne-am sărutat, am dârdâit împreună de frig.

Dar partea cea mai neașteptat de frumoasă a fost conexiunea imediată, incredibil de rapidă, ușurința cu care ne deschideam unul față de celălalt, sentimentul că putem discuta despre absolut orice (și chiar o făceam) – ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de mult timp. Atât de intens, de pe repede-înainte, încât vorbeam deja de făcut autostopul spre Maroc împreună. Interacțiunea cu el mi-a adus aminte de ideea sufletelor pereche, cum că sufletele sunt conectate de fapt în grupuri și fac proiecte de reîncarnare împreună. Iar de fiecare dată când întâlnești un suflet-pereche, sau flacără geamănă (twin flameacesta e de fapt un suflet din același grup, cu care ai  un proiect comun, un schimb care ajută în mod excepțional expansiunea fiecăruia, iar atracția puternică reciprocă e semnul prin care recunoști aceste suflete. În schimb, nu subscriu la ideea mono-amoriei implicită în ideea de suflete-pereche; cred că avem mai multe legături de acest tip, suflete cu care rezonăm puternic și care ne fac să ne simțim mai aproape de Sursă, mai aproape de noi înșine și de sentimentul de Acasă. Mi-a plăcut și ideea lui Teal Swan, aceea că suntem curente de conștiință emanând din aceeași Sursă, iar că acele curente (suflete, conștiințe individualizate) care sunt mai apropiate de noi ne fac să ne simțim mai aproape de Conștiința Unică/ Sursă. De unde și atracția magnetică. Dar Teal Swan mai spune și că nu poți atrage twin flames, ceva ce vibrează pozitiv la cote înalte față de tine, atâta timp cât nu ești în deplină acceptare și aprobare (în stare de non-rezistență) a ceea ce ești, fără a încerca să te schimbi. Că doar emițând o vibrație pozitivă legat de ceea ce ești  devii match, compatibil cu propria ta imagine reflectată de twin flame (care e un alt aspect al conștiinței unice și în fapt, al tău). 

L-am speriat pe Dimitri cu focul meu. Și el e semn de aer, din seria bărbaților care îmi alimentează flăcările. Speriat de pălălaie, poate pentru că experiențele trecute l-au învățat că pasiunea vine la pachet cu dorința de a-l poseda și de a-l controla pe celălalt. Nu știe că energia sexuală e cel mai puternic motor, care poate fi folosită drept combustibil pentru orice scop sau acțiune voluntar asumată. Sex magick. Sau tantra. Că nu trebuie să implice neapărat actul sexual ”tradițional”. Că focul e indispensabil energiei, inițiativei, entuziasmului, jocului, chiar dacă nu se ajunge la pat (schimb de energie sexuală tot există). Sau poate e speriat de discrepanța de dorință sau așteptări. Din nou nu știe că foarte rar există între oameni o echivalență a intensității sau a conținutului sentimentelor, sau că eu am o inegalabilă putere de susținere a dorinței peste ani și ani, în ciuda transformării inevitabile a relației dintre mine și o altă persoană, așa cum s-a întâmplat cu C., pe care am continuat să îl doresc în viața mea în ciuda reticenței lui de a ne apropia (side note: pe C., curatorul muzeului meu emoțional, l-am găsit pe un site de dating la sfârșit de 2011, l-am întâlnit prima dată în vara 2013, a doua oară în ianuarie 2015 și din nou acum, în vară). Dorința pentru mine, chiar neîmplinită, e un fantastic vector de energie; poate am o doză mai mare de masochism, dar nu obișnuiesc să îmi reprim simțirile doar pentru că acestea nu găsesc răspunsul dorit în alții. Mare este grădina mea emoțională. Sau poate e speriat de intensitate în sine, pentru că în societatea noastră, a declara cuiva că ai sentimente, mai ales când persoana cealaltă nu simte la fel, echivalează cu a-i trânti celuilalt o piatră de moară în brațe. Phooo, no, dragă, cară acum. Dimitri mai trebuie să afle că îndragosteala și iubirea pot fi ceva foarte light,  fără toată încărcătura social-culturală (pachet de așteptări și condiționări) pe care o atașam de obicei sentimentului. Cu toate acestea, faptul că în continuare atrag în câmpul meu de conștiință persoane cu o mare nevoie de independență și autonomie, poate fi un semn că mai am de făcut shadow work pe partea de atașament și posesivitate. Work in progress, evident.

Nu știu încă ce e Dimitri – iubit, frate cosmic (un pic incestuos ar fi drăguț), poate nimic. Perspectiva anarhiei relaționale inspiră la a lăsa o cât mai mare libertate relațiilor în a se canaliza în direcția care servește cel mai bine expansiunii tuturor celor implicați. După cum spunea L., un bun prieten poly-activist în comunitatea italiană, ce putem face este să fim cea mai bună versiune a noastră unul față de celălalt. Iar în vorbele dragului meu C., a ne fixa pe un singur mod, predeterminat, de a fi împreună înseamnă a comite păcatul limitării epistemice:

”To commit to an outcome would be epistemic overreach, a reckless disregard for the vagaries of possibility, the inventiveness, dreadful, lacking or otherwise, of our future selves.”