Manifestul unui cercetător mobil: echilibrul între cercetare și alte aspecte de viață

Cu mai mult de un an în urmă, ora 1 dimineața într-un hotel din Milano, sunt singură și am o cădere nervoasă. Sunt închisă înăuntru de 3 zile de când am ajuns aici,  și acum aștept un ultim e-mail de la un autor pentru a finaliza o ediție specială pentru un jurnal pe care îl co-editez; nu am avut timp să ies din cameră pentru o plimbare în oraș, și nici să lucrez la un articol în colaborare cu colega mea din Milano, motivul pentru care m-am dus acolo în primul rând. Acesta e un scenariu clasic, laolaltă cu urări de tipul ”să ai un weekend productiv” din partea colegilor, nopți de tras către deadline-uri peste alte deadline-uri, epuizări și depresiile care le urmează, totul pentru că munca noastră ia ostatici toate celelalte aspecte ale vieții noastre, pe perioadă nelimitată.

Consider că narațiunea capitalistă de a trebui tot timpul să fac ceva (a se citi să lucrez) pentru a-mi valida existența și demonstra valoarea nu a fost niciodată mai relevantă ca în contextul producției cercetării academice. În cursa de șobolani (rat-race) care este logica ”publică sau pieri” (publish or perish) există o presiune constantă de a produce tot mai mulți ”indicatori de succes” (i.e. articole pentru jurnale academice cu Factori de Impact mari sau alte standarde de calitate academică recunoscute internațional). Un alt tip de presiune e mitul de a ”face ce îți place”, în care suntem presați să ”facem ce ne place” tot timpul, altfel nu suntem dedicați în mod suficient și nu avem ce căuta în sfera aceasta. Ori de câte ori le spuneam colegilor că nu intenționez să lucre în weekend, lucru întâmpinat adesea cu ridicări de sprâncene, simțeam că trebuie să mă justific pentru că îmi doresc o viață personală și socială, că am nevoie de o pauză sau o vacanță, sau că pur și simplu vreau să fac altceva pentru o vreme.

“Iar valorile internalizate sunt greu de zdruncinat. Nadine Muller, lector în literatură engleză și istorie culturală la Liverpool John Moores University, sugerează că lumea academică promovează neclaritarea distincției dintre personal și profesional, adesea descris ca ”a face ceea ce îți place”. Asta înseamnă că cercetătorii la doctorat sau la începutul carierei sunt foarte rar instruiți cum să traseze această distincție și să se valorizeze pe sine dincolo de munca lor,” spune Muller.

În realitate, a face doar ce îți place e un privilegiu rezervat celor puțini la vârful ierarhiei academice, celor care au privilegiul de a gândi gânduri mari, de a decide cine ce face și pentru câți bani. Cu cât cobori scara ierarhică, cu atât mai măruntă, consumatoare de timp, plictisitoare, epuizantă și alienantă devine munca. Gândiți-vă la introducere de date și codare de material, la care fostul meu șef se referea în cuvintele ”muncă de maimuță” (monkey work).

Există și alți factori care contribuie la efectul muncii de a coloniza întregul timp în care suntem treji: flexibilitatea programului nostru și efectul cumulativ al unor presiuni disparate care nu țin cont unele de celelalte. Pe când în teorie ne bucurăm de flexibilitatea de a nu avea un program de lucru de la 9 la 5, în termeni practici asta înseamnă că nu există limite pentru cât suntem așteptați să lucram, la 9 dimineața sau la 1 noaptea.  Mai mult, cercetarea academică e una din profesiile în care a hotărî cât e suficient e cel mai greu de făcut, din cauza cererilor care vin înspre noi din surse independente, ce nu sunt conștiente de efectul lor cumulativ (e.g. scris articole, rezolvat chestii birocratice, răspuns la e-mailuri, făcut recenzii, coordonat rapoarte, uneori predat, corectat examene, coordonat teze etc.). Există o presiune constantă de a face mai mult, și mai mult, și iar mai mult, dacă nu direct din partea superiorului tău, atunci din partea colegilor; și să fim sinceri, suntem catastrofali la a spune Nu cerințelor celorlalți. Nu e de mirare că nu mai avem linii de demarcație între muncă și  viața personală la care în fond avem dreptul.

Intenționez să devin bună la trasarea cestor linii de demarcație.