Jurnal de vară 2015 – Malaga si Granada

Luni, 22 iunie, Malaga

Universul continuă să îmi arunce lucruri frumoase în traistă, iar eu să mă fâstâcesc și să nu știu ce să fac cu ele. Germanul Eric, frumos ca un zeu nordic, blond cu ochi albaștri, corp de atlet, lucrat nu la sală, ci mai degrabă la volei pe plajă, cu zâmbet jumătate inocent, jumătate viclean – conștient de propria atractivitate. Felul în care m-a privit în bucătăria hostelului a fost motivul pentru care am decis să urc pe terasă. Altfel nu prea am ce împărți cu copii de 20 de ani veniți să joace beer pong și să se facă muci cu sangria artificială la PET. Momentul cheie a fost când ne-am întâlnit la baie să ne spălăm pe dinți. E și ăsta un mod de a flirta, privindu-ne în oglindă cu clăbuci la gură. Nu am reușit să spun mai mult decât că e foarte drăguț, poate pentru că prietena lui, la fel de blondă, urcase și ea pe terasă, oprindu-mi elanul cuceritor (in retrospect, I could have asked about their relationship status, poly or not). Am fugit apoi repede, cam tontuță, gândindu-mă că mi-ar fi plăcut să-l lipesc un pic de pereții băii și să-i simt pectoralii și bicepșii ăia mișto. Așa, Universule, nu te supăra pe mine, sunt mai lentă și mă fâstâcesc repede. Asta cu flirtul și luat inițiativa încă nu îmi iese. Azi Granada querida, sper să ajung la timp pentru prima lecție de flamenco. A fost solstițiu azi noapte, zilele încep să descrească.

Luni, 29 iunie, Granada și Malaga

Înapoi spre Malaga, însoțită de R. Încă nu am reușit să ne reconectăm complet, deși avem momente, mai ales în timp ce facem sex, care a rămas cel mai bun în ultimii doi ani, în ciuda perioadelor de deconectare și distanță emoțională. Îmi pierd conexiunea cu mine, în schimb, și cu propriul corp – nu fac yoga și nici altă activitate fizică, excepție umblatul în căldura infernală de la orele amiezii – sunt peste 40 de grade Celsius în Granada zilele astea. Am descoperit cu plăcere la calle del Aire, din cântecul zeiței Estrella Morente.

11540929_10152813209756017_3339297865529405317_n

Aaron, tipul din Wales, care, dacă e să îl cred, trăiește de 2 ani în peșterile de lângă Alhambra. Prea curat și plăcut mirositor ca să fie adevărat. Dar cine știe. M-a urmărit în drumul meu spre hostelul de pe Carrer del Darro, spunându-mi cât sunt de frumoasă și elegantă. Am petrecut o oră fumând și vorbind pe malul râului într-o piațetă aproape, sub luna aurie de deasupra Alhambrei. L-am lăsat să mă sărute, plăcut surprinsă de atitudinea directă, fără ocolișuri, de intențiile evidente, clar exprimate. Nu l-am urmat în presupusa peșteră. Nici nu l-am reîntâlnit. A fost unul din acele interacțiuni scurte și intense, de care te bucuri pe moment, fără a încerca a le proiecta în viitor.

11049507_10152814513926017_6531301956364164252_n

Lecțiile de dans cu Naima m-au lăsat nehotărâtă. Mai mult ca oricând, nu știu dacă ar merita efortul necesar pentru a învăța să dansez flamenco la un nivel decent. Mi-ar trebui cel puțin 2-3 ani de studiu intensiv, într-un oraș aici în sud – Granada sau, și mai bine, după sugestia Naimei, Sevilla, Cadiz sau Jerez. Alhambra, loc de magie și mister, m-a făcut să plâng în turnul Comares, cu broderia ei în piatră, dincolo de criterii descriptibile de frumusețe lumească.

10300697_10152811833176017_2227322022903391652_n