Jurnal de vară 2015 – Festivalul Nowhere

Jurnal de vară 2015 – Festivalul Nowhere

Luni, 6 iulie, Nowhere playa lângă Castejon de Monegros

A treia zi de Nowhere, termometrul din domul-bucătărie arată 45 de grade Celsius. Tabăra mea lucrează la construcția și ridicarea scenei de cabaret, la decorațiuni, în timp ce eu mă ocup de bucătărie. Well, acum am lăsat-o mai ușor, dar pentru faza de build am luat asupra mea mai mult gătit, pentru că nu pot sta în soare (eu și soarele avem un love-hate affair, în care el încearcă să mă iubească mai mult decât pot eu suporta). Kitchen queen sau kitchen fairy, după cum îmi spun camp mates-ii, e rolul pe care l-am avut și anul trecut; anul acesta îmi place mai puțin, dar vine cu avantajele lui. În plus, o să încerc să mă stresez mai puțin și să îmi fac timp și pentru mine, ceva mai mult ca anul trecut. Azi dimineață am făcut yoga la răsărit, pe dealul de lângă tabără. Aseară am făcut și un pic de meditație la apus, în dans cu elementele, înainte de a reveni lânga plancha grill să termin de pregătit fajitas (Doaaamne ce cap am, mi-a trebuit la 45 de grade să stau lângă grătar, care mai adaugă veo 7-8 grade. Mental note,  pe la 60 de grade se coagulează sângele în vene). Din nou, oamenii par super mulțumiți de mine până acum, deși nu mă mai face să mă simt validată ca anul trecut. Different year, different needs. Tema de anul trecut a fost extinderea rețelei de prieteni. Anul acesta am alte priorități – un partener de viață, conexiuni, experiențe intense, spirituale, poate un pic de sexualitate mai jucăușă. Deși am refuzat-o azi dimineață la NoInfo așteptând gheața. Nu știu, parcă trivialitatea sexuală nu îmi spune mare lucru acum, deși are beneficiile ei. R. trebuie să ajungă și el curând. Îmi e din ce în ce mai drag. Aseară am început să plâng amintindu-mi de răbdarea și blândețea cu care mă tratează de fiecare dată când am puseuri de control freak sau mă enervez că nu face lucrurile când și cum vreau eu (un lol sincron, vă rog), fără să mă respingă nici măcar o secundă, fără să se retragă, gata întotdeauna să reînnoiască legătura dintre noi.

Tuesday, July 7, Nowhere

R. got here last night. Hilarious start of the festival at the Temple gathering this morning, which was supposed to be a solemn one, for celebrating the light in us (erm, we were supposed to show up wearing white); instead it all went to shit when Christine decided to share her ”whiteness” (i.e. a huge white bed spread) with myself, my friend S. and another person and form something that resembled a white human tapeworm moving around in an awkward fashion. At one point, she also lifted the sheet to pass some gass. Nothing solemn here, folks. Oh well, Nowhere is for laughing and crying and sometimes both at the same time.

Miercuri, 15 iulie, Barcelona

Cumva am supraviețuit Nowhere, și eu, și relația cu R., în ciuda intensităților și demonilor cu care a trebuit să mă confrunt. Și în ciuda căldurii cuptorale, absolut infernale, care te ținea captiv ore bune într-o stare de iritare și frustrare, fără alte adaosuri. Și adaosuri au fost, multe, într-un timp mult prea scurt pentru a le procesa. Despre experiența Nowhere am scris într-un articol ceva mai obiectiv aici.