Update pentru prieteni și amici #1 Norsk dagbog
…că tot e social media zic, iar zilele astea îmi canalizez energia și eforturile doar înspre cei apropiați, e mai simplu să dau un update în forma asta (dar alții curioși de ce mai fac sunt și ei bineprimiți). Deci m-am relocat în Oslo pentru un contract de muncă de 2 ani cu echipa norvegiană din proiectul EU Kids Online. Am plecat că nu se arăta nimic, dar nimic de facut prin țară; nu proiecte, nu finanțări. Așa că am plecat, în așteptarea unor vremuri mai bune.
Înainte să plec am organizat un eveniment super-mișteaux pe care l-am numit, împreună cu facilitatorii Kitty Rea și Mihai Chira, ”The Consent Dojo”, în cadrul căruia minunații sus-numiți au propus exerciții de exprimare a dorințelor și de comunicare a limitelor personale în interacțiunile fizice cu alții, dar și o modalitate de reparat încrederea în urma încălcărilor de consimțământ. Am rămas că aprofundăm subiectul la OpenCon Transilvania, ediția de toamnă (eveniment privat, link-ul e către cel de anul trecut).
Dar am deviat deja. Sunt de aproape 3 săptămâni în Oslo, mi-am luat un AirBnb să am timp să îmi caut cazare mai de lungă durată. Am găsit ceva, scump ca dracu, evident. Mă mut luni, în 30.09. Tot luni sunt programată să mă înregistrez la Registrul Norvegian, să le zic că am venit, ca să obțin un ID number norvegian, fără de care nu îți poți deschide un cont bancar. Tot atunci sper să ajung și la taxe, să optez pentru o schemă de taxare, fără de care ți se ia by default 50% impozit pe venit. Auch (Update: am reușit doar să aplic pentru Tax Card azi).
Biun. The job. Împart un birou cu alți colegi care lucrează parțial în EU Kids, parțial într-un proiect numit Living the Nordic Model, ceea ce îmi este egal, pentru că urăsc în același fel toate birourile și cultura care se crează în jurul lor. Mediul meu ideal de lucruri este ipostaza covrig pe canapea/ fotoliu, cu laptopul în brațe, eventual păturica și cafeaua, în funcție de anotimp și brain-power. Colegii sunt simpatici, dar sunt colegi (as in ”not friends”). Singura persoană cu care chiar aș avea treabă e statisticianul EU Kids, colegul islandez care vine în Oslo cam o dată pe lună. În rest, lucrez singură.
Cool stuff: Departamentul de Media și Comunicare este localizat în Oslo Science Park, adică sunt vecină cu ăia care fac cercetări în biotech și medicină; am acces gratuit la prânz la toate sălile de sport la care Uni Oslo e parteneră (vreo 6, din care 2 centre la 5 minute de birou), și asta în timpul programului de lucru; și am dreptul la concediu menstrual, pe care îl înregistrez simplu în sistemul de HR; last but not least, departamentul de IT se cheamă Houston.
Prețurile. Uaaaa. Un sammich rece de la supermarket – 4 euro. Un kebab la kebăbărie, 7-8-10 euro. O bere în bar la 330ml, 8 euro. Un pahar de vin, tot în bar, 150ml, cât dați? Aud? 10 euro.
Viața socială. Cvasi-inexistentă, încă. Deși m-am întâlnit cu președinta organizației PolyNorge, comunitatea relațiilor deschise din Norvegia, asta așa, să văd ce mai mișcă pe frontul de aici. Spre deosebire de comunitatea similară din România, cei de aici merg mai mult pe sistemul de munch-uri (întâlniri informale de socializare), care se țin lunar în capitală și alte 2 orașe. Mi-a povestit puțin de paradoxurile societății norvegiene, cum ar fi că există încă mult slut-shaming, chiar dacă aparent Norvegia stă bine la valori seculare, incluziune și egalitate de gen. În cuvintele ei, Norvegia e un pic schizoidă. Ești inclus/ acceptat atâta timp cât ești diferit într-un mod agreat/ palatabil. Sau că nu prea au discuții despre consimțământ și că stau destul de prost la capitolul inteligență emoțională. Oh well, trebuie să mai investighez, dar posibil să fie loc de un workshop sau 2, depinde de interes.